mall tineretuluiIdeea construirii unui mall în locul stadionului Tineretului nu mai pare bătută în cuie pentru autorităţile doljene. Ion Prioteasa, preşedintele consiliului judeţean, spune că s-a răzgândit şi pentru a le tăia macaroana celor care l-au acuzat că ar fi luat şpagă pentru realizarea megaproiectului.

În urmă cu un an, autorităţile judeţene deschideau propunerile de proiect pentru „Centrul cultural şi de afaceri Tineretului“. Pe sistemul „unde priveai, tot mall vedeai“, toate cele patru oferte depuse în cadrul concursului de idei au avut prevăzut câte un mall, lucru solicitat de executivul doljean. Câştigător al competiţiei care a pus la bătaie 30.000 de lei din bani publici a fost declarat de juriu proiectul societăţii bucureştene ROMPROIECT, care prevedea o construcţie formată dintr-un zgârie-nori de 20 de etaje, cu înălţimea de 104 metri, susţinut de clădiri cu 11 etaje la cele două frontoane ale bulevardelor Ştirbei Vodă şi 1 Mai. Atât banii cheltuiţi, cât şi proiectele devenite proprietate a consiliului judeţean au fost date uitării de autorităţi. Acestea au avut timp un an şi două campanii electorale să se răzgândească în privinţa megaproiectului, care ar fi presupus dărâmarea stadionului Tineretului şi ridicarea celei mai înalte construcţii din oraş.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a declarat pentru GdS că la sfârşitul celui de-al doilea mandat al său în fruntea administraţiei doljene în zona stadionului Tineretului va fi demarat sau chiar finalizat un proiect, dar nu mai ţine morţiş ca locul bazei sportive să fie luat de un centru comercial şi de afaceri de proporţii. Potrivit preşedintelui CJ, de această dată, decizia le va aparţine consilierilor judeţeni şi opiniei publice din Craiova, iar hotărârea va fi luată „cu mai multă cumpătare“. „Cu siguranţă pe parcursul acestui mandat se va întâmpla ceva pe Tineretului. Fie că se începe ceva, fie că se termină. Nu pot să spun acum ce. M-a preocupat foarte mult extinderea Parcului Industrial în ultima vreme şi nu am avut cum să mă ocup şi de asta. Nu mai sunt însă atât de înverşunat pe proiectul cu centrul de afaceri. La vremea respectivă, vom vedea ce vor dori consilierii judeţeni, opinia publică va decide… vom lua în calcul mult mai multe lucruri şi vom face acest lucru cu mai multă cumpătare“, a spus Prioteasa.

Abandon şi de ochii acuzatorilor

Preşedintele CJ susţine că „a vorbit cu mai multe persoane“, care l-au convins că ideea reamenajării zonei Tineretului prin ridicarea unui zgârie-nori nu este prea bună şi că o astfel de hotărâre nu trebuie luată în pripă. Trebuie precizat că, în urmă cu un an, anunţul organizării concursului de idei pentru construirea mall-ului a provocat un val de nemulţumiri atât în rândul unei părţi a consilierilor judeţeni, cât şi a şefului de partid de atunci al lui Prioteasa, deputatul Ion Călin.

Preşedintele CJ a declarat că abandonarea proiectului reprezintă şi o palmă peste obrazul celor care l-au acuzat că ar fi luat şpagă pentru realizarea mall-ului. „Nu mai vreau să mă înverşunez în proiecte pentru că pot să dovedesc flexibilitate. Le dovedesc astfel celor care au spus despre mine că aş fi primit ceva pentru realizarea acestui proiect că nu a fost adevărat“, a precizat Prioteasa.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cele trei proiecte plătite din bani publici, a căror soartă pare pecetluită în praful unui sertar funcţionăresc. Până una-alta, pe site-ul CJ Dolj a rămas valabilă întrebarea sondajului de opinie „Ce părere aveţi despre oportunitatea proiectului Consiliului Judeţean de a construi în locul Stadionului Tineretului un Centru Cultural şi de Afaceri?“. 53% dintre votanţi susţin că ideea este foarte bună, iar 24% nu au o părere bună despre proiect.

Sursa: Gazeta de Sud