Două centre de cumpărături, Craiova Mall şi West-Gate Center, vor fi gata în 2009, iar pentru al treilea – Oltenia Mall – se aşteaptă investitori.

Spaţiile comerciale apar în Bănie cu o frecvenţă uluitoare. După ce multe supermarketuri şi-au deschis porţile sau urmează să fie inaugurate în Bănie, a venit rândul mall-urilor. Mall înseamnă că, pe lângă magazine, sub acelaşi acoperiş se găsesc şi restaurante, cafenele, terenuri sportive, saloane de înfrumuseţare, locuri de joacă pentru copii, piscine şi alte zone de agrement. Primele două mall-uri din Craiova, la care se lucrează acum de zor, vor fi gata abia către finalul anului viitor. Centrele comerciale vor fi de amploare şi vor conţine, pe lângă spaţiile unde craiovenii pot merge la shopping, şi locuri de agrement sau chiar baze sportive. Dezvoltatorii imobiliari care ridică acele două mall-uri promit multe facilităţi pentru craiovenii care îşi vor face cumpărăturile acolo. Proprietarii pun accent pe locurile de parcare, 2.000 la fiecare dintre cele două centre comerciale.

West-Gate Center

constructiemall.jpg

Primul centru comercial de amploare se găseşte la ieşirea din Craiova către Filiaşi, amplasat după hipermarketul real,- şi lângă supermarketul PIC. Mall-ul se va numi West-Gate Center Craiova (în traducere liberă, „poarta dinspre vest“) şi este deţinut de un fond de investiţii austriac, Immoeast. Pe site-urile de specialitate, Immoeast figurează ca intermediar de spaţii comerciale pentru diverşi dezvoltatori imobiliari. Panoul publicitar amplasat lângă construcţie arată că beneficiarul lucrării este o firmă din Bucureşti, Klyos Media SRL. Mall-ul se va întinde pe 40.000 de metri pătraţi – suprafaţă construită – şi va avea 1.750 de locuri de parcare. Termenul de finalizare a construcţiei este noiembrie 2009. Mall-ul va cuprinde, pe lângă zeci de magazine, şi restaurante şi spaţii de agrement. În două luni, constructorii au ridicat clădirea până la nivelul al doilea.

Craiova Mall

Acest centru comercial va fi amplasat pe strada Caracal şi se învecinează şi cu Parcul „Romanescu“. Se ridică pe terenurile fostei IRA, unde compania portugheză Sonae Sierra a achiziţionat şase hectare. Viitorul mall va avea o suprafaţă construită de aproape 56.000 de metri pătraţi, 1.833 de locuri de parcare, iar construcţia va avea patru niveluri, se arată într-un comunicat al Sonae Sierra, transmis către GdS. „Construcţia a început deja, iar inaugurarea va avea loc în toamna anului 2009. Investiţia va fi de 139,4 milioane de euro“, a declarat pentru GdS Rodrigo Moreira, reprezentant al Corporate Comunication România, consultant Sonae Sierra.

O hotărâre a Consiliului Local Craiova din anul 2007, privind modificarea planului urbanistic de detaliu, arată că viitorul mall se va ridica pe patru niveluri şi va cuprinde o parcare subterană, una supraterană şi alte trei etaje. Hotărârea din 28.02.2007 a fost dată pentru solicitantul SC MicroCom Doi SRL Bucureşti. Între timp, Sonae Sierra a preluat de la Elmec România (divizie a unui distribuitor grec de îmbrăcăminte şi încălţăminte) 40% din participaţia deţinută de MicroCom Doi SRL pentru mall-ul din Craiova. La rându-i, firma bucureşteană preluase terenurile prin intermediari de la Dinel Staicu, George Ilinca etc. În prezent, dezvoltatorul portughez Sonae Sierra este singurul proprietar al viitorului mall.

Societatea a cumpărat un centru comercial în Râmnicu Vâlcea (River Plaza Mall), iar acum a anunţat construirea a două mall-uri, în Craiova şi Ploieşti. Compania este specializată în centre comerciale în Portugalia, Grecia, Spania, Italia, Germania, Brazilia şi România.

Oltenia Mall mai aşteaptă

Al treilea mall pe care ar fi trebuit să-l aibă Bănia nu se mai construieşte, deocamdată, din cauză că lipseşte investitorul. Centrul comercial ar fi urmat să fie amplasat la altă ieşire din Craiova, către Malu Mare, la aproximativ un kilometru de fabrica Ford. S-ar fi numit Oltenia Mall, ar fi avut o suprafaţă de aproape 20 de hectare şi ar fi urmat să conţină un aqua park, piste de bowling, cazino, patinoar, terenuri de tenis, de baschet etc. În plus, cu 3.600 de locuri de parcare, mall-ul ar fi fost cel mai mare din regiune. Proiectul urma să fie realizat printr-un parteneriat între firma italiană Seconda Iniziativa şi firma locală Casa Noastră, dar nu s-a găsit investitorul. „Contractul cu Seconda Iniziativa expiră pe 15 iunie. Ei erau doar consultanţi şi contractul presupunea să aducă un dezvoltator care să facă mall-ul“, a precizat pentru GdS Ştefan Cherciu, proprietarul de la Casa Noastră, care a pus la dispoziţie terenul. Acesta a adăugat că suprafaţa respectivă rămâne cu destinaţie tot pentru un mall de proporţii, dar acesta se va face atunci când se va găsi investitorul.

Supermarketuri pline

Bănia este profitabilă pentru supermarketuri şi hipermarketuri care au împânzit oraşul. Avem Metro, Selgros, Billa, real,-, PIC, Baumax, Praktiker, Penny. Şi, în curând, două Kaufland. Pe lângă toate acestea, piaţa ar urma să mai „suporte“ două mall-uri.

Sursa: Gazeta de Sud

intrebare.jpgConform articolului precedent aparut in Business Standard, Martifer ar fi semnat cu Sonae Sierra pentru constructia Mall-ului de pe strada Caracal.

Cu toate acestea, João Pereira (departament comercial Martifer) a declarat azi pentru CraiovaMall.ro ca acest lucru nu este adevarat si nu stie nimic despre contractorul Craiova Mall. Totusi pe santierul de constructie se lucreaza din greu de ceva timp.

Care este adevarul?

martifer.jpgDezvoltatorul si operatorul portughez de centre comerciale Sonae Sierra, proprietarul River Plaza Mall din Ramnicu Valcea, a semnat contractul de constructie cu firma Martifer, pentru centrul comercial pe care compania il dezvolta in Craiova, potrivit reprezentantilor companiei.

“Am incheiat contractul pentru constructia mall-ului din Craiova cu firma portugheza Martifer” a declarat pentru Business Standard Ingo Nissen, managing director al Sonae Sierra Romania.

Proiectul din Craiova va cuprinde spatii comerciale si de agrement, totalizand o suprafata inchiriabila de 55.537 de metri patrati. Investitia alocata de portughezi proiectului din Craiova este estimata la 139,4 mil. euro. Pentru dezvoltarea acestui proiect, Sonae Sierra a achizitionat un teren cu o suprafata de sase hectare. Constructia acestui centru a fost deja initiata, iar inaugurarea va avea loc in 2009.

Compania portugheza a investit pana in prezent, in Romania, circa 150 mil. euro si urmareste ca in perioada 2009-2011 sa inceapa constructia a unu-doua centre pe an, pentru 2008 fiind programata initierea lucrarilor la patru astfel de proiecte. Sonae Sierra a intrat pe piata romaneasca anul trecut, prin achizitia River Mall Ramnicu Valcea, pentru suma de 42 mil. euro. Ulterior, compania a cumparat doua terenuri, in Ploiesti si in Craiova, unde intentioneaza sa realizeze doua complexuri comerciale. Valoarea totala a investitiei se va ridica la 293 milioane de euro, lucrarile urmand sa fie finalizate in 2009, respectiv 2010. In acest an, compania a incheiat un parteneriat cu dezvoltatorul irlandez Caelum Development, pentru constructia complexului Parklake Plaza din zona Titan, din Bucuresti, care va fi inaugurat in 2011, in urma unei investitii de peste 700 mil. euro.

Compania portugheza Martifer a achizitionat recent 60% din pachetul de actiuni al firmei portugheze Global Shopping, pentru suma de 300.000 de euro, si are in plan dezvoltarea de centre comerciale in Romania, Portugalia si Polonia. Compania Martifer, afiliata la Mota-Engil SGPS, a investit deja 500 mil. euro in dezvoltarea unor proiecte imobiliare, incluzand centre comerciale, parcuri de retail si centre logistice, si are de gand sa dezvolte proiecte in Spania si in Europa de Est. Grupul Martifer este prezent in Romania pe piata constructiilor, a investitiilor imobiliare, a biocombustibililor, precum si in producerea de energie din surse regenerabile.

Randamentele investitionale pe segmentul comercial se invart in jurul a 6,5-6,8%.

Sursa: Business Standard